Dr. Claudia Ilie a absolvit în 2013 Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF „Carol Davila”, București. În același an s-a căsătorit și s-a mutat la Brașov, unde a ales să practice stomatologia generală. În timpul studiilor, a avut privilegiul să participe activ, zilnic, în cabinetul de stomatologie și laboratorul de tehnică dentară al unchiului ei, Asist. Univ. Dr. Dragoș Smărăndescu.
Încă din perioada facultății, a audiat numeroase cursuri de formare profesională pentru medici, susținute atât de Dr. Smărăndescu, cât și de diferiți lectori de renume internațional. Cursurile de parodontologie ale Dr. Roberto Rossi i-au trezit interesul pentru această ramură a medicinii dentare, care se ocupă cu prevenția îmbolnăvirii țesuturilor ce susțin dintele și cu păstrarea acestora cât mai mult timp pe arcadă.
Este parte din echipa City Center din 2022. Îi place să explice în detaliu pacienților cum se pot bucura de sănătate dentară cât mai mult timp, deoarece „un gram de prevenție înseamnă un kilogram de sănătate”.
Când nu este la cabinet, se dedică familiei și celor doi copii, alături de care preferă să petreacă cât mai mult timp în aer liber, explorând natura. Printre interesele ei se numără psihologia, lucrul manual și arta aranjamentelor florale.