Strada Dobrogeanu Gherea 4

Exista o legatura intre hipertensiunea arteriala si paradontoza?

Tensiunea arteriala ridicata este factorul de risc major care contribuie la dezvoltarea bolilor cardiovasculare.
Paradontoza sau paradontita este o boală cronică inflamatorie care afecteaza țesuturile de susținere ale dintilor si este declanșată de microorganisme bacteriene care in timp colonizeaza tesutul afectat iar in cazurile mai grave pot cauza pierderea dintilor .Acestei boli i se asociaza un risc crescut de tensiune arteriale marita.
Paradontoza afectează până la 50 % din populația mondială adulta iar numeroasele studii recente arata o creștere  a trendului de 13 %  în ce privește legătura  dintre cele doua boli .Aceste studii arata cum  tratamentul uneia dintre boli o afecteaza si o conditioneaza pe cealalta.Informatiile demonstrate științific au indicat că inflamația provocată de boala parodontală poate fi responsabilă de apariția bolilor cardiovasculare : cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, ateroscleroza.Boala parodontală este considerata un factor de risc în apariția bolilor de inimă sau boala parodontala poate exacerba condițiile cardiace existente. Parodontologul și cardiologul dumneavoastră vor putea stabili dacă starea inimii dumneavoastră necesită folosirea antibioticelor înainte de procedurile dentare
Există o legatura de asemenea între boala parodontală și accidentul vascular cerebral.Persoanele diagnosticate cu ischemie cerebrovasculară acută au fost mai susceptibile in dezvoltarea unei infecții in cavitatea orală . Pacienții cu parodontită sunt adesea asimptomatici.
Persoanele care sufera de hipertensiune sunt sfatuite sa efectueze controale mai frecvente la medicul stomatolog iar persoanele cu probleme parodontale ar trebui sa fie informate ca  aceasta boala le expune unui risc major de tensiune arterialǎ maritǎ .


Hipertensiunea si paradontoza au in comun  factori de risc :

  • Fumatul 
  • Obezitatea 
  • Diabetul 
  • Sedentarismul 

 

Cum se poate diagnostica boala  paradontalǎ?
Diagnosticul  clinic necesita evaluare parodontalǎ efectuatǎ de catre un medic parodontolog prin realizarea parodontogramei in cadrul unei consultatii care cuprinde examinarea clinica si radiologica. Cu ajutorul unui instrument specific numit sonda paradontala  se examineaza sanatatea tesutului paradontal prin intermediul asa -zisului ¬”sondaj   paradontal ” sau Periodontal Screening and Recording PSR.   Procedura  prin care se urmaresc diferiti parametri:prezenta placii bacteriene ,nivelul osos,cantitatea si calitatea tesuturilor moi ,inflamatia si  sangerarea gingiilor , mobilitatea dintiilor . 
Pacienții cu boală parodontală prezintă un nivel crescut al proteinei C-reactiv ( CRP) în sânge.
Prevenția bolii parodontale se poate face îndepărtând în mod regulat și eficient placa bacteriană -biofilmul de la nivelul dinților.Daca  biofilmul bacterian de la nivelul dinților nu este îndepărtat se produce o creștere a bacteriilor care declanșează un răspuns imuno- inflamator. Eliminarea eficientă a bacteriilor și a plăcii bacteriene necesită o igienă orală excelentă  prin detartraj periodic supra și subgingival ,chiuretarea pungilor parodontale folosirea terapiei antibiotice acolo unde este necesar, o igiena  domiciliara riguroasa asociata cu o alimentatie si o hidratatre corespunzatoare pentru a reduce inflamația și a controla infecția 
Recomandările asociației de paradontologie sunt:
pacienții cu boală parodontală moderată sau severă trebuie să ia la cunoștință că există riscul apariției leziunilor arterosclerotice. Ateroscleroza este reprezentată de îngroșarea intimei arteriale , stratul intern al vaselor de sânge și a mediei, stratul de sub intimă care conține fibre musculare netezi și fibre elastice. În stadiile incipiente de formare de plăci ateromatoase, monocitele circulante adera de endoteliul vascular.Acesta aderență este mediată de câteva molecule de adeziune pe suprafață endoteliala . Aceste molecule de adeziune sunt reglate de o serie de factori incluzând lipopolizaharide bacteriene, prostaglandine și citokine proinflamatorii.
Se recomandă consultul cardiologic pentru stabilirea factorilor de risc LDL colesterol, profilul lipidic, determinarea CRP .

Pacienții supraponderali sau cu variatii ale metabolismului lipidic/glucosic  cu hipertensiune arterială  și parodontită trebuie să fie informați de beneficiile reducerii  greutatii  printr-o dietă sănătoasă hiposodică si prin activitate fizica reducand astfel riscul cardiovascular . 


Monitorizarea evoluției bolii paradontale, a diagnosticului precoce  de către medicul specialist parodontolog precum și terapia intervențională prin detartraj supra și subgingival, reducerea inflamației gingivale și a pungilor parodontale prin terapie regenerativă și control medicamentos pot proteja, apara si mentine sanatatea inimii.

Top